Mi-e greu sa ma decid daca mi-am lasat sau nu ranile sa se vindece sau doar le-am bandajat superficial facandu-ma ca nu le vad, ca nu le simt.
Unele s-au cicatrizat complet si le privesc ca pe o lectie invatata. Altele, le-am tot bandajat si nu cred ca au apucat sa se vindece. Inca ma dor. Ma tarasc cu ele in fiecare zi, privindu-le, intrebandu-ma, dorindu-mi…

Mereu m-am intrebat daca uitam cu adevarat ce ne marcheaza, ce ne doare, ce ne raneste.
Invatam sa credem din nou dupa ce ne-am pierdut increderea. Dar niciodata nu mai credem cu aceeasi tarie.
Invatam sa iubim din nou dupa ce ne-am cules inima de pe jos. Dar niciodata nu mai putem iubi cu aceeasi intensitate.
Invatam sa cerem din nou dupa ce am fost respinsi. Dar parca dupa ce primim, nu mai simtim aceeasi bucurie.
Invatam sa luptam din nou chiar daca am fost infranti de mii de ori. Dar la un moment dat uitam sa ne mai bucuram pentru ca suntem obisnuiti cu tristetea.
Invatam sa acceptam ce nu putem schimba pentru ca nu avem alte optiuni.

Dar invatam sa uitam? Invatam sa lasam tot, tot in urma si sa fim la fel de increzatori ca mai inainte?

Poate e nevoie de o vointa de fier pentru asta, de tarie, de… ceva ce eu nu am. Pentru ca la naiba… nu pot sa uit ce m-a durut, ce mi-a lasat “semne”. Si ma cert mereu pe mine!

Sentimente..

La inceput cand te nasti,esti de abia o fiinta fragila si dragalasa care primeste dragoste si multa atentie.

Apoi,incepi sa cresti, sa faci primii pasi,sa rostesti primele cuvinte.

Brusc lumea ta incepe sa se contureze,sa prinda o culoare stralucitoare si singurul lucru care te face fericit este joaca…
Intr-un final te izbesti din senin de o senzatie noua,ciudata dar care te face sa plutesti si sa tremuri :Dragostea !
Esti inca un copil si nu pricepi intelesul ei, iei totul ca pe o joaca.
Prima ta iubire,pe care ai intalnit-o atunci cand nu puteai sa-i intelegi adevaratul sens, care ti se parea o mare tampenie s-a transformat in ceva foarte puternic.
Acum,la varsta asta, realizezi deja ca iubesti,iubesti cu toata fiinta ta o persoana care nu te interesa cu nimic…si totusi treptat tampenia si joaca s-au transformat in dragoste pura si nevinovata.
Da…iubesc !Iubesc aceea fiinta mai presus de orice.Zambetul acela cald,pe care mi l-ai daruit petru prima data…
M-a facut sa vad dincolo de aparente si fara sa vreau, am inceput sa-l descopar asa cum este.
Regret ca nu i-am spus ca-l iubesc atunci cand aerul meu devenise el,regret amarnic ca l-am facut sa sufere dar atunci eram inca oarba,eram inca o copila.
Acum stiu ca singurul adevar este acela ca il iubesc enorm.
Este ceva presarat de foarte multa suferinta.
Ciudat cum joaca s-a transformat in dragoste adevarata…desi cum poti sa spui ca iubesti cand nu ai curaj sa infrunti totul,sa-ti infrunti temerile si nesiguranta ?Poate ca eu nu iubesc..sau poate nu stiu cum sa iubesc.Dragostea nu inseamna doar cuvinte,regrete,lacrimi….ci FAPTE !
Iti cer iertare dragul meu pentru ca nu sunt in stare sa te iubesc asa cum meriti.